Sistemul de punctaj în tenis nu reprezintă un mare secret pentru nimeni. Meciul e compus din seturi, iar seturile din „game„-uri (în unele cercuri veți vedea scris chiar „ghemuri", semn că limba română se mișcă supărător de repede). „Game„-urile astea se fac pe puncte. Ai punctat, ai făcut 15-0. Mai punctezi o dată, faci 30-0. Încă o dată și ajungi la 40-0. Mai faci un efort și ai câștigat „ghemul".

Se naște o întrebare (similară cu problemele de matematică din testele de inteligență din revistele cu integrame): dacă după „15" urmează „30", de ce atunci după „30" nu urmează, logic, „45". De ce „40"?

Spre oroarea englezilor, sistemul de punctaj în tenis a fost inventat, după toate aparențele, de către bunii lor amici, francezii. O ipoteză ar fi că, pe vremuri, în lipsa tabelelor de scor electronice, punctajul se făcea manual, cu ajutorul cadranului unui ceas. La primul punct înscris, acul ceasului se muta „la un sfert", apoi la „jumătate" și pe urmă „fără un sfert". Când acul ajungea iar la „fix", însemna „game". Așa era pe vremuri. Simplu și eficient. Toată lumea era fericită.

Anii au trecut. Legenda spune că, la un moment dat, sătui să tot stea pe bară, pe fir au intrat perfizii albioni. Iar englezii - știm bine - au avut mereu acest talent în a complica frumos lucrurile simple. Un exemplu este biliardul. Când l-au inventat francezii, se juca cu trei bile, pe o masă fără găuri. Englezii au dublat mărimea mesei, i-au forat șase găuri, au pus pe masă 22 de bile colorate și i-au spus „snooker". Cam așa au făcut și cu tenisul. Pentru a-l face mai palpitant, au introdus noțiunea de „deuce"/egalitate. Când scorul devenea 45-45, trebuia să faci două puncte consecutive pentru a te desprinde în câștigătorul game-ului. În acest caz, se strica simetria „ceasului", deoarece, dacă trebuia să punctezi de două ori și mergeai „din sfert în sfert", săreai „ora", iar game-ul nu se mai închidea „rotund".

Cineva (istoria nu îi consemnează numele) a găsit însă soluția salvatoare și a zis: Mutați, fraților, ceasul la „fără douăzeci". Dacă se ajunge, astfel la 40-40, jucătorul care înscrie primul va încasa „10 puncte" și nu „15". Ai făcut un punct, ai ajuns la „50", mai faci unul imediat după aia - ajungi la „fix". Dacă nu faci două puncte la rând, iar adversarul egalează, se revine la 40-40. Evident, dacă v-ați uitat la televizor la un meci de tenis, nu l-ați auzit (și mai mult ca sigur că nici nu-l veți auzi) pe arbitru spunând „50-50", sau „40-50". Acesta va spune doar „avantaj Cutare" sau „egalitate". Legenda nu este confirmată 100% istoric, deși are un parfum de credibilitate.

Aceeași legendă ne vorbește de originea celui mai frumos cuvânt din istoria tenisului. Se cheamă „love". Este cuvântul pe care arbitrul îl rostește în loc de „zero". "Love" este cuvântul care detașează eleganța și frumusețea tenisului de orice alt sport de pe planetă. În tenis nu există „zero". Doar „love". Este genul de detaliu care, alături de fustele mini albe ale jucătoarelor, îl fac atât de frumos. Etimologia expresiei ne duce cu gândul iar la francezi. În franceză, „l'oeuf" înseamnă „ou". Firi romantice și glumețe pesemne, francezii au comparat „0"-ul de pe tabelă cu un ou. Iar atunci când jocul a trecut Canalul Mânecii, englezilor le-a plăcut foarte mult termenul „l'oeuf", pentru simplul motiv că suna exact ca „love". Și așa i-a rămas numele. Exact ca în legendele cu happy end, oamenii de pretutindeni au trăit fericiți cu această denumire, până în zilele noastre.

Mihnea Lazăr - www.Pasiunea.Eu